Un șofer ce încerca să scape de polițiștii care porniseră pe urmele lui, după ce acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al oamenilor legii, a lovit nu mai puțin de două mașini, gardul și terasa unei locuințe și doi stâlpi de electricitate. Incidentul s-a produs, luni, pe DN6, la Drăgănești Vlașca, iar pentru isprava sa, potrivit IPJ Teleorman, tânărul de 24 de ani care se afla la volan a primit o amendă în valoare de 11.750 de lei și a rămas pieton pentru următoarele 540 de zile. Acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și nici nu consumase substanțe interzise.
”La data de 15 decembrie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au observat, pe D.N. 6, între localitățile Vitănești și Vaceni, un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, care ar fi efectuat o depășire neregulamentară.
Aceștia au efectuat semnal de oprire a autoturismului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Politiștii au procedat la urmărirea acestuia, șoferul adoptând un comportament agresiv prin efectuarea succesivă de depășiri neregulamentare.
În localitatea Drăgănești Vlașca, la vederea altui echipaj de poliție, chemat în sprijin, conducătorul auto ar fi încercat efectuarea unei manevre de depășire prin partea dreaptă a unui alt vehicul care circula în fața sa, acrosandu-l.
Ulterior, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în terasa unui imobil, acroșând un autoturism care era parcat, doi stâlpi de electricitate și gardul unui imobil.
Totodată, tânărul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Fiind testat pentru consumul de băuturi alcoolice și consumul de substanțe interzise, rezultatele au fost negative.
Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu amenda în valoare de 11.750 de lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce, pentru 540 de zile”, a transmis IPJ Teleorman.

