Un copil de aproximativ 4 ani a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe E70, pe raza localității Nanov. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului copilul s-a ales cu un traumatism cranio-facial. Potrivit ISU Teleorman, copilul era conștient și cooperant la sosirea echipajelor de salvare la fața locului, a primit primul ajutor calificat din partea echipajului medical al Serviciului de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Județean.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
