teleormaneanul.ro

4 persoane au ajuns la spital după ce dubița cu care se întorceau de la serviciu s-a răsturnat pe câmp

Must read

Patru persoane au fost transportate la spital, iar alte trei au refuzat transportul la unități sanitare după ce au primit ajutor medical la fața locului, în urma unui accident rutier produs, luni seară, pe E70, la ieșire din Prunaru către Naipu.

- Publicitate -

Din primele informații, se pare că dubița în care se aflau cele șapte victime, care se întorceau de la serviciu, venea dinspre București, iar șoferul ar fi adormit la volan. Dubița a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe camp, la câțiva metri de locul în care, cu o seară în urmă, s-a produs un alt accident rutier.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), două ambulanțe SMURD și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

Salvatorii au acordat primul ajutor victimelor, patru dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Alte trei victime au refuzat să meargă la spital după ce au primit ajutor medical la fața locului.

Oamenii legii au preluat cazul și fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

- Advertisement -

More articles

Latest article