teleormaneanul.ro

19 persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, pe drumurile din Teleorman, în primele 9 luni din an; alte 19 au fost grav rănite

Must read

Cinci accidente rutiere s-au produs, la finalul săptămânii trecute, pe drumurile din județ, anunță Poliția Teleorman. Potrivit sursei citate, în primele nouă luni ale acestui an, pe drumurile din Teleorman s-au produs 34 accidente rutiere grave soldate cu decesul a 19 persoane, rănirea ușoară a 26 de persoane și rănirea gravă a 19 persoane. Totodată, au fost înregistrate și 334  accidente rutiere uşoare, soldate cu vătămarea corporală uşoară a 434 de persoane.

- Publicitate -

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, tot la finalul săptămânii trecute, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat patru infracțiuni, dintre care două conducere fără permis, iar una pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv-reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.

- Advertisement -

More articles

Latest article