Medicii de familie și medicii din ambulatoriul clinic de specialitate pot acorda în continuare consultații medicale la distanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice și boli cu potențial endemo-epidemic, la fel și terapiile psihiatrice și serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi și logopezi, a decis, joi, Guvernul Ciucă. Măsura a fost luată la propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar potrivit actului normativ adoptat de Executiv consultațiile la distanță se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.
Concret, ordonanța de urgență stabilește o serie de măsuri pentru asigurarea neîntreruptă a decontării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale, inclusiv pentru unele servicii medicale cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate curative în actualul context epidemiologic, după ridicarea stării de alertă de pe teritoriul României.
Astfel, investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării; pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate inițial se suplimentează prin acte adiționale.
În scopul asigurării accesului neîntrerupt la tratament al pacienților cu afecțiuni oncologice, serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, precum și serviciile de radioterapie cuprinse în programele naționale de sănătate finanțate de CNAS, se acordă gratuit tuturor pacienților care au nevoie de aceste tratamente. Decontarea contravalorii acestora se face de casele de asigurări de sănătate, la nivelul realizat, suplimentând sumele contractate inițial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiționale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.
De asemenea, evaluarea și tratarea pacienților confirmați cu COVID-19 continuă în cadrul centrelor organizate în spitalele, unde pacienții vor beneficia de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistenței medicale spitalicești și decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.
Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detecția virusului SARS-CoV-2 se realizează de către medicii de familie aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a pacienților desfășurată în cabinetele medicilor de familie se realizează prin fișa de monitorizare a pacientului ce se completează în aplicația informatică „Corona-forms”; în vederea realizării decontării de către casele de asigurări de sănătate a activității de monitorizare a pacienților, datele din fișa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, în mod automat, în forma completată de medicul de familie, din aplicația informatică „Corona-forms” în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).