teleormaneanul.ro

Despre cum este răsplătită lipsa performanței în educație cu funcții – cheie în sistemul de învățământ

Must read

Printre subiecte ca recensământul populației, fondul asigurărilor de sănătate, bunăstarea animalelor și siguranța alimentelor sau campania agricolă de toamnă, pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe a Colegiului Prefectural, din luna noiembrie, și-a făcut loc și raportul privind starea învățământului teleormănean pe anul școlar 2020 – 2021. Obiective strategice, misiune, viziune, valori, analize S.W.O.T. a activității desfășurate, dar și foarte multe cifre din care reiese ceea ce se știa deja – județul Teleorman s-a regăsit, și în anul școlar trecut, printre ultimele la examenele naționale.

- Publicitate -

Concret, cu 65% rată de promovare la Evaluarea Națională, județul Teleorman s-a clasat la coada clasamentului. Într-un top al celor mai mici rate de promovare, ultimele trei clasate au fost, conform statisticii, județele Teleorman, Giurgiu și Călărași. La Examenul de bacalaureat, în schimb, situația a fost și mai proastă. Cu o rată de promovare de numai 56.34%, județul Teleorman a fost și în 2021 în topul “repetenților”, alături de Giurgiu, Harghita și Ilfov.

Dintre cei trei șefi ai Inspectoratului Școlar Județean, numai Ramona Vîjă face parte din vechea conducere, care la nivel teoretic ar fi trebui să deconteze rezultatele slabe de la examenele naționale. Și, la nivel teoretic, au decontat deja, atât Iuliana Stancu, cât și Eliza Iliescu fiind schimbate din funcție chiar de partidul care le susținuse. Practic însă, nu mai este o noutate pentru nimeni că nu rezultatele slabe ale elevilor din județ au dus la eliminarea acestora din ecuație.

Doi dintre cei trei șefi ai Inspectoratului Școlar vin de la licee cu promovabilitate jalnică la BAC

În schimb, ceilalți doi șefi actuali ai Inspectoratului Școlar Județean, respectiv Florin Oriță și Flori Vilae, au fost numiți în funcțiile de inspector școlar general, respectiv inspector școlar general adjunct în luna septembrie a acestui an. Și, dacă Florin Oriță vine de la una dintre unitățile școlare de elită ale județului – Colegiul Național „Unirea” Turnu Măgurele, unde rata de promovare la Examenul de bacalaureat a fost de 81.94% în sesiunea iulie 2021, nu se poate spune același lucru despre Flori Vilae, care vine de la Liceul Tehnologic Nr.1 Alexandria, unitate școlară cu o rată de promovare de doar 26.42% (din cei 66 de candidați înscriși, s-au prezentat la examen 55, dintre care numai 14 au reușit să ia medii mai mari de 6 pentru a promova BAC-ul) în sesiunea iulie 2021. Despre materia pe care Flori Vilae o predă – respectiv Limba și literatura română, spune suficient de mult rezultatul obținut de absolvenții unității școlare: din cei 55 de candidați care s-au prezentat la probă, în sesiunea iulie 2021, numai puțin peste jumătate au reușit să ia note mai mari sau egale cu 5.

Nici celălalt insector școlar adjunct, Ramona Vîjă, nu se poate lăuda cu unitatea școlară din care vine, având în vedere că în sesiunea iulie 2021 rata de promovare la Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu a fost de numai 9.09% (din cei 66 de candidați înscriși, s-au prezentat 55, iar medii peste 6 au obținut numai 9 dintre aceștia).

Așadar, dacă este scos din ecuație Florin Oriță – inspectorul școlar general (despre care, pe surse, se aude că va fi scos din ecuație și la propriu), conducerea Inspectoratului Școlar Județean Teleorman este pe mâna unor profesori care vin din instituții de învățământ neperformante, dar care, teoretic, ar trebui să facă performanță la nivelul județului, pentru ca la coada clasamentului să nu mai apară scris Teleorman și anul viitor.

- Advertisement -

More articles

Latest article