Am trimis-o pe Viorica Dăncilă în Parlamentul European. Și nu o dată, ca să zicem că am greșit. Ci de trei ori. Și am văzut-o pe Viorica premier, primul premier dat de județul Teleorman, și femeie pe deasupra. Și am ajuns imediat să râdem de Viorica… că nu știe să vorbească, că încurcă dreapta cu stânga, că nu știe pe ce lume trăiește, că imunoglobină, că coc, că broșă și, în general, că orice. Am râs de Viorica. Am zis că nu există guvern mai slab decât Cabinetul Dăncilă. Și am zis că nu mai facem…
Dar am râs de Viorica și am ajuns la Raluca Turcan. Cu care, vorba aia, avem toate șansele să ne culcăm sănătoși și să ne trezim… morți. Tot e bine, mai rău ar fi să ne trezim proști. A urat “La mulți ani” unui mort. Și crede că statul se “zdrobește pentru oameni”. Iar Raluca Turcan s-a dovedit o sursă inepuizabilă de umor. Care ne costă, și încă cât….
Am râs de Viorica și am dat de Florin Cîțu. Mitoman notoriu, care toarnă minciuni de bandă rulantă, fără să clipească. Un politician extrem de bun, ar zice unii, că vorba aia, asta fac politicenii, mint. Cu toate astea, Florin Cîțu s-a dovedit doar un copil bătrân răsfățat, care are o mulțime de scheleți ascunși în dulap, unii s-au făcut văzuți, în timp ce alții au rămas în continuare ascunși. Serviciile știu mai bine.
Am râs de Viorica și am dat de Florin Roman. Un fel de păcălici al PNL, care face poze la bustul gol și are impresia că e fel de Brad Pitt mioritic. În mintea lui, Florin Roman nu înțelege că e un fel de Brad Pitt pe cât de om politic e… Emblematică pentru această caricatură a politicii dâmbovițene rămâne imaginea în care era luat pe sus de către chestorii din Parlament din scaunul de președinte al Camerei Deputaților, în care în mod evident nu avea ce să caute, dar de pe care nu se lăsa dus pentru simplul fapt că avea și el o sarcină de partid. Mort, fript, trebuia să conducă ședința în care era programată citirea moțiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîțu.
Am râs de Viorica și am dat de Monica Anisie „pepsiglas”, de la care am aflat că elevii care locuiesc în case fără energie electrică, deci nu pot folosi tabletele, ar putea foarte bine să urmărească emisiunea teleșcoala la…televizor.
Am râs de Viorica și am dat de Ion Ștefan, “ministrul grindă” pentru care să pronunțe cuvântul “PNDL” se dovedește un fel de misiune imposibilă. A spus chiar el de ce – pentru că se ocupă mai mult de PNL, decât de PNDL.
Am râs de Viorica și am dat de Dan Vîlceanu, o speranță eșuată a PSD, reciclată fără probleme de PNL. De altfel, cam asta ar fi specialitatea PNL- să recicleze social-democrați eșuați, pe care-i scutură bine de praf și îi aruncă la conducerea partidului drept achiziții de mare valoare (de astfel de exemple nu duce lipsă nici județul Teleorman). Am dat de Dan Vîlceanu care și-a început mandatul de ministru al Finanțelor fără să știe cât e salariul minim pe economie.
Am râs de Viorica, pentru că românii s-au născut ca să facă bășcălie în general cam de orice și în special de cei pe care i-au ales, pe o pungă de făină și o sticlă de ulei sau din convingere, nici nu mai contează. Și am râs și de cei care au urmat-o. Și, cel mai probabil o să râdem și de următorii. Pentru că, vorba aia, se întrevede “marfă” bună la orizont: Alina Gorghiu, care le spune copiilor prin ușa închisă că le fură PSD mâncarea, Nelu Tătaru, care în precedentul mandat la Sănătate ne spunea, în plină pandemie, cum “suntem într-un platou, într-un platou din ăla dințat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoașă din primul val. Este o lună grea luna septembrie, prin precauțiile pe care trebuie să le asumăm și să le respectăm toți”…
Pentru că noi la asta ne pricepem cel mai bine – să râdem de cei pe care îi alegem. Și rămânem cu râsul…
